Microsoft Authorized Refurbisher
În 2011 am făcut încă un pas important alăturându-ne unui grup exclusivist prin programul Microsoft Authorized Refurbisher. Acest program pornit de către Microsoft dorește să facă tranziție către un viitor durabil, punând accent la importanța tehnicii de calcul refurbished, împunând cerințe riguroase celor care doresc să se alăture.
Ce înseamnă programul MAR?
MAR este un program pornit de către Microsoft, destinat companiilor mari a căror activitate principală este recondiționarea tehnicii de calcul, și celor care pot îndeplini anumite standarde și cerințe, printre care și un minim de 1000 de PC-uri vândute lunar. Astfel, putem să vă furnizăm calculatoare, laptopuri și servere cu software Microsoft original, preinstalat, pentru entități comerciale, consumatori dar și ONG-uri, la prețuri mai mult decât atractive.
Datorită acestui parteneriat cu Microsoft reușim nu numai să recuperăm/salvăm echipamente aflate in perfectă stare de funcționare și care în alte condiții ar ajunge deșeuri electronice, dar reușim și să reintroducem pe piață echipamente IT de calitate superioară din gama business/enterprise, acestea funcționând pentru o perioadă limitată de timp în cadrul unor companii multinaționale. Totodată acest parteneriat ne permite să aducem mai aproape clienții noștri de era digitală cu soluții de software legale si accesibile, în special pentru cei care nu pot să-și permită cele mai recente solutii sofware și echipamente IT.
De ce să alegeți un Microsoft Authorized Refurbisher?
- Garanția calității, ușurința de folosire, siguranța, prețul: datorită reconditionării, puteți să beneficiați de calculatoare și laptopuri performante de la branduri consacrate având licențe Windows 10 preinstalate și un preț inegelabil!
- Fiecare calculator, laptop sau server comandat cu licență Windows este livrat cu sistemul de operare preinstalat: nu mai trebuie să pierdeți timpul cu instalarea iar driverele nu mai constituie o problemă. Primeți un calculator pregătit pentru utilizare, clientul trebuie doar să-și activeze licența!
- Aveți suport online de la Microsoft: nu trebuie să apelați la soluții care pun în pericol stabilitatea sistemului de operare, iar cu updateurile regulate sistemul de operare va fi întotdeauna în deplină siguranță.